Inaintam.. in ce?…in viata…inaintam spre un sfarsit privindu-l ca pe un inceput..din toate alegem doar ce credem ca ne face mai fericiti,mai bogati , mai importanti. Incercam sa ne facem un nume.. sa ne facem cunoscuti in viata…si totul se rezuma la ideea de a fi, a exista, a trai…tot timpul vrem sa primim, sa achizitionam…dar aproape niciodata sa oferim. Si priveste in neant…la urma visului , la pata destinului neimplinit… o ceata groasa se aseaza peste amintirile grele ale sufletului gol..un dor de necunoscut accelereaza o dorinta mistuitoare de noi aventuri in cautarea fericirii pe taramul abisal al terorii…inaintam cu pasi repezi in furtuna grijilor pentru ziua de maine… trecem mari de vise pustii si idealuri ratate…incercam sa atingem o sfera a existentei absolute a tot ceea ce materializarea ar distruge-o in mod implicit…pentru ca aspiram la taramul euforiei….iar interiorizarea furtunii, si zbuciumul fiintei spirituale sterge orice urma conducatoare in nirvana…Pentru ca in tot traficul vietii suntem niste simpli muritori care uita de fapt ca viata inseamna mai mult decat un labirint al fericirii absolute.. pentru ca nu vrem sa urmam poteci increstate cu zambete dese.. ci urmam gropi abisale intesate cu zambete rare..
